RAPORTUL INELĂRILOR LA DUMBRĂVEANCĂ

Szalakóta gyűrűzés (Fotó: Koczka András).

2015.07.24.  11:00

În prima parte a lunii iulie, în mai multe părți ale Ungariei au fost organizate inelări demonstrative la dumbrăveancă.

În județul Pest, din cele o sută de scorburi artificiale amplasate în regiunea Felső-Kiskunság, un număr de patruzeci și patru de cuiburi au fost ocupate de către dumbrăvenci, iar inelările demonstrative au avut loc la șase dintre acestea. În unele dintre scorburi am găsit deja pui complet dezvoltați, gata de zbor, în altele femelele încă își cloceau ouăle. 

INELARE DE DUMBRĂVEANCĂ ÎN KISKUNSÁG

Táplálékot hordó szalakóta (Fotó: Sütő Péter Pál).

2015.07.17.  15:00

Echipele au plecat dimineața devreme de la Szeged și s-au întâlnit cu rangerii Parcului Național Kiskunság lângă localitatea Kecskemét. Am fost întâmpinați de o zi cețoasă și ploaie picurând în mare parte a zilei, devenind mai senin doar spre după-masă, când, pentru scurt timp și-au făcut apariția și razele soarelui. Poate a fost mai bine așa, fiind totuși mai ușor de suportat vremea capricioasă decât să cutreierăm pusta într-o zi caniculară de iunie cu 40 de grade.

PREZENTARE DEMONSTRATIVĂ A INELĂRII LA DUMBRĂVEANCĂ

Szalakóta fióka (Fotó: Horváth György).

2015.07.06.  15:20

În cadrul proiectului LIFE „Conservarea dumbrăvencii în Bazinul Carpaticˮ, filialele și grupurile locale ale Societății Ornitologice din Ungaria (MME) (MME) de la Bükk, Budapesta, Hajdú-Bihar și Csongrád efectuează activități de inelare în patru locații. În cadrul acestor activități, scorburile artificiale de tip „D”, sunt controlate, iar puii primesc inele colore și de metal. Totodată, participanții au posibilitatea de a admira aceste păsări multicolore.

LUCRĂRI SILVICE PENTRU CONCERVAREA DUMBRĂVENCEI

Fakitermelés (Fotó: Göcző Gabriella).

2015.07.01.  16:03

Comisia de Specialitate de Gospodărire Silvică și Conservarea Naturii al Acociației „Pentru Pădurile de Șesˮ (Alföldi Erdőkért Egyesület) au susținut prezentări despre modul de gospodărire a pădurilor în mod propic pentru dumbrăveancă. Prezentarea acestor tipuri de amenajări silvice favorabile speciei au avut loc pe domeniul administrat de către silvicii de la compania DALERD, lângă Csanytelek, în data de 17 iunie 2015.

ACCIDENTE CAUZATE DE ȘNURURI DE BALOȚI DE PAIE

Bálakötöző zsineg eltávolítása (Fotó: Csibrány Balázs).

2015.06.22.10:00

În lucrările agricole a devenit din ce în ce mai des utilizată compactarea baloților de paie cu ajutorul șnururilor. Din nefericire, adunarea rămășițelor de frânghii și șnururi nu este gestionată în mod corespunzător, mulți dintre fermieri nu știu, că acestea, pe lângă faptul că sunt inestetice, prezintă adevărate pericole pentru animale.

DUMBRĂVEANCA LA TÂRGUL HÍDIVÁSÁR DIN SZEGED

Szegedi Hídivásár (Fotó: Göcző Gabriella).

2015.06.08. 11:30

Târgul cu programe diversificate și multicolore numit „Szegedi Hídivásár” a fost organizat pentru a cincisprezecea oară și la care în acest an a participat și MME. Târgul este organizat anual în cadrul Festivalului Vinului, și este cel mai mare eveniment al orașului. Evenimentele încorporate atrag anual mii de vizitatori din toate colțurile Ungariei dar și din alte țări. 

Pagini